Laura Vasilescu – Life After Sport

Life After Sport

De la aparitia pandemiei de Coronavirus si implicit, oprirea brusca a activitatii, sportivii privesc viitorul cu o mare incertitudine. Incheierea carierei sportive nu e despre momentul in care ai decis sa pui „ghetele in cui”, ci e despre ceea ce faci acum pentru a-ti dezvolta abilitati necesare unei viitoare cariere.

Seria de interviuri „Life After Sport” aduce in prim-plan povestile autentice ale sportivilor romani si ne dorim ca exemplele lor sa va inspire si sa va incurajeze in a lua cele mai bune decizii pentru a va construi viitorul pe care vi-l doriti.

Laura Vasilescu – Life After Sport

Care e povestea ta? Cine esti?

Buna, sunt Laura Vasilescu, am 35 de ani si sunt din Buzau. Am jucat handbal 23 de ani, dintre care 14 ani in strainatate. Ultima echipa la care am fost legitimata e Bad Wildungen Vipers, in prima liga in Germania.

Cum ai descoperit sportul si cine te-a incurajat / sustinut sa il practici?

Am inceput sa joc volei iar dupa 2 ani de zile am simtit ca am nevoie de mai multa actiune☺ (no offense). Asa am ajuns sa joc handbal iar domnul profesor Ilie Romeo, din Buzau, a fost primul meu antrenor. La inceput, familia mea nu a luat totul prea in serios, dar dupa ce au vazut ca handbalul joaca un rol important in viata mea, m-au inteles si m-au sustinut neconditionat.

Care sunt echipele pentru care ai jucat?

Am inceput la Buzau, Astral Posta Calnau, asa se numea echipa atunci. La 18 ani m-am transferat la Remin Deva unde am jucat doi ani. Experienta de la Deva m-a adus intr-un punct in care ma gandeam sa ma las de handbal sau sa incerc sa ma transfer la un club in strainatate.
Cea de-a doua varianta a fost aleasa, asa ca am ajuns in Grecia, unde am jucat timp de 6 ani la Ormi Patra, Gianitsa si Paok. Nivelul handbalului, ca si performanta, nu a fost cel mai ridicat, dar minutele jucate m-au ajutat mult mai tarziu, atunci cand am avut oportunitatea de a ma transfera in Germania, in Bundesliga, unde am jucat 8 ani la Celle, Koblenz si Bad Wildungen.

Cine e antrenorul care te-a inspirat cel mai mult in cariera ta sportiva?

Probabil ca toti si-au lasat amprenta si mi-au influentat stilul de joc la un moment dat, dar cel mai bun antrenor a fost domnul Kranakis in Grecia. O personalitate care impune respect, fiind in acelasi timp un bun prieten si care vedea handbalul altfel. Ne spunea mereu ca handbalul e simplu, ne explica frumos si niciodata nu primeam pedepse fizice. Tin minte ca dupa un meci prost ne-a chemat la sala la 7 dimineata, neechipate de antrenament si ne-a pus in locul jaloanelor pe teren pentru a ne explica momentele tactice pe care noi le-am gresit. A fost singurul antrenor care ne motiva atat de mult ca simteai ca vrei „sa musti” din adversar. De la el am invatat sa reusesc sa ma motivez singura. In ochii mei, e un fel de Klopp al handbalului.

Care e cel mai frumos moment sportiv din intreaga ta cariera?

Aleg sa mentionez trei dintre ele: finala Challenge Cup cu Remin Deva, castigarea titlului si a cupei in Grecia si castigarea titlului de golghetera a campionatului din Germania.

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ai intampinat de-a lungul carierei sportive?

Din pacate accidentarile pe care le-am suferit. Am doua operatii de ligament. Iar dupa ultima operatie, anul trecut am fost fortata sa ma las.

Ai ramas in contact cu fostele colege de echipa? Daca da, povesteste-ne care sunt relatiile in momentul prezent.

Handbalul m-a ajutat sa imi fac multi prieteni, peste tot in lume si asta e de nepretuit. Pastrez contactul cu foste colege cu care am devenit prietene. In vacanta, de multe ori, ne vizitam.

Cum a fost pentru tine ultimul sezon jucat si ce te-a determinat sa iti inchei cariera?

A fost o prima jumatate de sezon plina de provocari, pozitia mea e inter stang, iar in acel an a trebuit sa joc in centru si incepusem sa ma obisnuiesc cu situatia foarte bine dar, din pacate, in ianuarie anul trecut a venit accidentarea intr-un meci fara miza. Si dupa mai multe pareri de la cei mai buni doctori specializati in ortopedie am hotarat sa ma las.

Care sunt persoanele ce te-au sustinut in luarea acestei decizii?

A fost un soc pentru mine, nu ma asteptam sa fie asa de serioasa accidentarea. Am incercat incet, incet sa ma obisnuiesc cu ideea ca n-o sa mai joc. Familia m-a sustinut; prietenii m-au sustinut, colegele din echipa. A fost probabil, pentru mai mult de jumatate de an, un sentiment foarte ciudat.

Ai avut un plan stabilit? Care au fost pasii pe care i-ai urmat?

Nu, nu am avut un plan stabilit. Am improvizat si am incercat incet, incet sa ma obisnuiesc cu ideea.

Povesteste-ne despre rolul educatiei in viata ta. Ce studii ai urmat, cum s-a imbinat scoala cu programul sportiv si cum ti-au fost de ajutor pentru a ajunge sa faci ceea ce faci azi?

Hmm.. o intrebare foarte buna! Din experienta, la noi nu se pune foarte mare accent pe educatie in paralel cu sportul de performanta. Normal, sunt si exceptii. Eu am realizat putin mai tarziu ca exista si viata dupa sport si am inceput Facultatea de Educatie Fizica si Sport in Romania. Dupa ce am absolvit, am continuat aici cu o diploma de antrenor personal si practic am incercat sa fac toate cursurile la care am avut posibilitatea sa ma inscriu prin prisma serviciului. Lucrez ca terapeut sportiv la o clinica in Germania. Din vara voi incepe cursurile pentru licenta de antrenor de handbal C si B.

Care sunt pasiunile tale? Care sunt valorile ce te reprezinta?

Inca incerc sa gasesc ceva care sa-mi dea aceeasi satisfactie ca si timpul petrecut pe teren. Probabil ca nu exista. Sportul a ramas o mare pasiune. Imi petrec mult timp invatand alte lucruri si incerc sa profit de timpul pe care nu l-am avut inainte. Respectul e o valoarea pe care pun mare pret, onestitatea, iubirea si libertatea.

Cum ti-ai descoperit calea pe care ai ales sa o urmezi? Povesteste-ne despre job-ul actual.

A fost un job oferit de echipa. La inceput nu ma vedeam sa lucrez ca si terapeut sportiv toata viata. Dar, cu timpul, a inceput sa imi placa sa ajut oamenii si am incercat sa ma dezvolt cat mai mult in domeniul asta. Vreau sa pastrez handbalul in viata mea, de aceea m-am horatat sa fac cursul de antrenor de handbal.

Daca ai avea o super putere sa dai timpul inapoi, ai face ceva diferit, ce ai schimba?

As avea mai multa grija de corpul meu in primii ani de cariera. Din pacate am invatat asta destul de tarziu. Cred ca asta lipseste in Romania. Cluburile, profesorii, antrenorii trebuie sa inteleaga ca protejand sportivii si invatandu-i de mici cum sa aiba grija de ei, ii va ajuta sa dea randament maxim pe o perioada mai mare de timp. E un subiect mare de discutie si trebuie aprofundat si inteles.

Cum iti imaginezi ca va arata viata ta peste 5 ani?

Voi continua sa ma perfectionez in acelasi domeniu in care lucrez acum – terapie sportiva.
In 5 ani vreau sa imi deschid propria sala de fitness. In acelasi timp, voi trai si primele experiente ca antrenoare de handbal.

Care e cel mai important sfat pe care tu l-ai oferi unui sportiv aflat inca in activitate?

E foarte tare sentimentul pe care ti-l da orice sport de performanta, pe care il practici. Lumea e la picioarele tale si nu e doar o impresie. Trecerea de la perioada aceea la o viata normala nu e usoara. Daca fiecare se gandeste si e constient de asta atata timp cat inca mai joaca si studiaza/lucreaza sau face ceva pentru “viata de dupa” sport, viitorul de dupa sportul de performanta o sa fie mai usor de acceptat.