O nouă abordare pentru a construi o echipă puternică

Spread the love
“O echipă nu este un grup de oameni ce lucrează împreuna, o echipă este un grup de oameni ce au încredere unii în ceilalți“ – Simon Sineck
Pentru a construi o echipă puternică este necesar să urmărim trei aspecte și să creăm contextul în care acestea să fie explorate: cine sunt membri echipei, valorile și liderii.
1. Cunoașterea echipei: prin exerciții simple, practice și puternice, creăm spațiul potrivit pentru ca membrii echipei să se cunoască mai bine, să comunice mai bine și să se susțină reciproc, aflând care sunt punctele comune ce îi reprezintă, îi motivează și îi ajută la îndeplinirea obiectivelor echipei.
2. Valorile comune: identificăm valorile ce ne unifică ca echipa. Când suntem de acord cu valorile echipei, creștem încrederea si creăm spațiul potrivit pentru a lucra mai eficient împreună.
3. Liderii și rolul lor: descoperim care sunt nevoile și resursele pe care fiecare membru le are la dispozitie pentru a-și ajuta coechipierii în luarea celor mai bune decizii.
Această nouă abordare este inspirata din Transformational Presence.
Prezența este modul în care noi ne arătăm lumii. Aceasta ne determină emoțiile, alegerile, comportamentul și, prin urmare, ne influențează viitorul. Fiind prezenți într-o maniera dinamica și autentică, vom avea o mai mare influență pozitivă asupra a ceea ce se intamplă cu noi și cu cei din jurul nostru.
Transformational înseamnă schimbare profunda din interior și are loc in ființa noastră, în centrul existenței noastre ca individ sau echipă. Este un catalizator pentru a realiza schimbări de opinii și convingeri care nu mai funcționează.
Prezența Transformațională este modul ce armonizează ceea ce suntem noi în esența cu scopul vieții noastre. Ne aduce in contact cu conștiința și potențialul momentului. Scoate la iveala cea mai pozitiva si frumoasă parte a noastra și o conectează cu energia necesară pentru ca schimbările să aibă loc.
Aplicând aceasta abordare, echipa va învăța cum să treacă peste obstacole și conflicte, cum să gândeasca dintr-un loc unde văd doar oportunități și lucrează cu ce au la dispoziție pentru a atinge potențialul maxim. Problemele  vor fi văzute doar ca surse de informații și nu ca ceva ce trebuie rezolvat.
Aceasta abordare se regăsește și în programul “Construim o echipă puternică”, care poate fi livrat atât on site cât și off site echipelor sportive, sau de business, care au nevoie să lucreze la felul în care comunică cu ceilalți, colaborează și se conectează.

Dacă îți dorești să contruiești o echipă puternică, eu sunt aici să te ajut. Creez și livrez programe de dezvoltare și workshop-uri  în domeniul leadership-ului, coaching-ului, comunicării si muncii în echipă.

Gânduri bune,

Gabriela